Dosarul Mineriadei II. Ion Iliescu poate fi anchetat pentru patru persoane ucise violent în iunie 1990

Dosarul Mineriadei II. Ion Iliescu poate fi anchetat pentru patru persoane ucise violent în iunie 1990
Dosarul „mineriadelor din 1990” revine. Ion Iliescu poate fi anchetat
Publicat: 02/12/2021, 20:05
Actualizat: 02/12/2021, 21:27

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, joi, că fostul președintele Ion Iliescu poate fi anchetat pentru mineriada din 13-15 iunie 1990. Ancheta care va fi începută de procurori pe numele lui Ion Iliescu vizează moartea violentă a patru persoane și rănirea alteia.

Surse din Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ) au declarat, pentru Gândul, că cel mai probabil acest dosar redeschis se va reuni cu dosarul mare al Mineriadei, în care instanța a cerut refacere rechizitoriu, prin decizia din decembrie 2020.

În 2005, a mai fost deschisă o anchetă pentru aceste fapte, dar în 10 octombrie 2008, Parchetul General, condus la acea vreme de Laura Codruța Kovesi, a decis neînceperea urmăririi penale în cazul lui Ion Iliescu, dosarul fiind astfel clasat.

Recent, PICCJ a infirmat soluția de clasare a acestui dosar și a cerut instanței supreme, pe 11 noiembrie 2021, confirmarea redeschiderii urmăririi penale. După două termene de judecată și o amânare de pronunțare de două săptămâni, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat redeschiderea anchetei de către procurori.

„Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. (…) Constată legalitatea şi temeinicia ordonanţei nr. 65/II/2/2021 din 11 noiembrie 2021 emisă de procurorul şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică prin care s-a dispus infirmarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă la data de 10.10.2008 în dosarul nr. 1122/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică şi redeschiderea urmăririi penale în cauză. Confirmă redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. 1122/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică”, potrivit deciziei instanței.

În dosarul redeschiderii urmăririi penale, Ion Iliescu a fost reprezentant de un avocat din oficiu.

Dosarul Mineriadei ajuns în instanță în 2017 este retrimis la PICCJ din 2020

Dosarul Mineriadei trimis în judecată în luna iunie 2017, care timp de trei ani a stat în procedură de cameră preliminară, este tot la PICCJ. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis pe 10 decembrie 2020, printr-o sentință definitivă, restituirea la Parchetul Militar a dosarul Mineriadei din iunie 1990, pentru refacerea rechizitoriului.

În acest dosar, procurorii îi trimiseseră în judecată fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director SRI Virgil Măgureanu.

Fostul preşedinte Ion Iliescu era acuzat de procurorii militari că a dat ordinul pentru evacuarea în forţă a manifestanţilor din Piaţa Universităţii, inclusiv prin folosirea unor muncitori din marile întreprinderi din Bucureşti.

Potrivit procurorilor militari, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice, în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment.

În acest atac ar fi fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, SRI, precum şi peste 10.000 de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării, au scris procurorii în rechizitoriul trimis ICCJ în 2017.

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult
Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?